INDEX PAGE BANNER COVID

Primăria municipiului Galați a început vineri, 27 martie 2020, distribuirea pachetelor cu alimente și apă pentru persoanele vulnerabile, de peste 65 de ani, fără aparținători sau fără sprijin din partea altor persoane, în această perioadă dificilă. Într-o primă etapă este vorba despre 100 de pachete.

Gălățenii pot suna la numerele de telefon 0236/307741, 0236/307729 și 0236/488444 pentru a semnala cazurile speciale ale persoanelor care au nevoie de un sprijin real. Apelurile vor fi preluate de către reprezentanții Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Galați.

Până în prezent au fost identificate peste 500 de cazuri de persoane vulnerabile, iar acțiunile de sprijin continuă.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați