INDEX PAGE BANNER COVID

Patru persoane de la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Spiridon” din Galați au fost confirmate cu noul coronavirus. Este vorba despre doi bătrâni și doi salariați, care au fost spitalizați. Imediat s-au aplicate măsurile de carantinare pentru toți cei 139 de beneficiari și cei 67 de angajați ai căminului. Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu a cerut Instituției Prefectului – județul Galați și Direcției de Sănătate Publică Galați testarea cât mai rapidă a tuturor celor aflați în acest cămin, astfel încât situația să poată fi gestionată eficient și să se evite pe cât posibil răspândirea bolii.
 
Deși s-au luat măsuri de protejare a părinților și bunicilor aflați în Căminul pentru Persoane Vârstnice Sf. Spiridon, acest dușman nevăzut, denumit noul coronavirus, a ajuns și aici. Și asta chiar dacă bunicii beneficiază permanent de asistență medicală și nu se deplasează în afara camerei, iar masa o primesc în cameră, tocmai pentru a fi feriți. Solicit DSP să testeze urgent fiecare om în parte, atât angajat al acestui cămin, cât și persoană cazată, indiferent de faptul ca protocoalele instituite prevăd altceva, astfel încât situația să nu se agraveze, așa cum s-a întâmplat în cazul căminului privat. Dacă protocoalele de testare nu prevăd o astfel de abordare, anunț pe această cale că Primăria municipiului Galati este dispusă să suporte cheltuielile aferente unei astfel de proceduri. Trebuie să facem tot ce e omenește posibil pentru părinții și bunicii noștri”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.